Ruladă cu carne și ouă

Timp de preparere: 15 minute. 

Timp de gătire: 1 oră

Am o propunere extrem de avantajoasă pentru voi săptămâna aceasta. E una din rețetele mele preferate cu siguranță, deoarece rulada cu carne și ouă va fi gata până când nici nu apucăm să ne dezmeticim, atât de puțin timp este necesar să ne preocupăm de ea.

Prepararea ruladei este foarte simplă, dar gustul e bogat în savoare cum nu se poate descrie. Rețeta vă va convinge singură, că merită încercată de nenumărate ori, așa că vă invit să o probați cât mai repede posibil. E ideală de realizat în timpul săptămânii, dar e perfectă și pentru masa în familie de duminica. Am să trec la lucruri practice acum, dezvăluindu-vă ingredientele:

  • 1 kg carne tocată
  • 6 ouă
  • sare
  • piper
  • 1 linguriță boia de ardei dulce
  • 50 ml bulion
  • 50 ml apă
  • oregano
  • busuioc

Într-un bol se pune carnea tocată, peste care se adaugă un ou, sare, piper după gust și o linguriță de boia. Se amestecă bine.

_DSC8463

Separat puneți 5 ouă la fiert, 15-20 de minute, ouăle trebuie fierte bine, așa că mai bine le fierbeți mai mult decât prea puțin.

Pregătim o tavă dreptunghiulară, pe care o vom tapeta cu folie de aluminiu. După ce am pregătit tava, jumătate din amestecul de carne îl punem în tavă și îl nivelăm. Între timp, după ce ouăle s-au fiert, le lăsăm în apă rece câteva minute, pentru a se decoji ușor. Când ouăle sunt pregătite, le așezăm pe mijlocul tăvii, deasupra primului strat de carne. Peste ouă așezăm cea de-a doua parte din compoziția de carne.

_DSC8467

Separat, într-un bol sau o cană, vom pune 50 ml bulion și 50 ml apă. Ca să fie mai ușor, nu trebuie neapărat măsurat. Cana va trebui umplută până la jumătate, deci va fi mai ușor să vă orientați dacă nu aveți la îndemână un recipient de măsurare. Peste sucul de roșii și apă, presărați oregano, busuioc, sare, piper și turnați amestecul peste ruladă.

_DSC8505.jpg

Pasul următor este acoperirea tavei cu folie de aluminiu și totul este gata! Delicioasa ruladă de carne se pune la cuptor pentru 1 oră la 200 de grade.

Precizez că dupa 50 de minute va trebui să scoateți ruada din cuptor și să luați folia de deasupra ei, pentru ca în ultimele 10 minute să prindă culoare.

La sfârșit, când rulada este gata, scoateți uleiul pe care carnea l-a lăsat în tavă, deoarece nu e indicat ca rulada să se îmbibe în el.

Rulada de carne se poate servi atât caldă cât și rece alături de cartofi preparați în diverse  feluri, cum știți că vă plac, dar și orezul reprezintă o variantă la fel de potrivită.

Sper că rețeta vi-a atras atenția și îmi doresc să vă puteți bucura de rezultat încercând-o pentru că sigur vă va reuși!!!

Vă doresc o săptămână frumoasă, pe curând…

_DSC8529_DSC8533

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s